Mioara a fost chemată de Dumnezeu luni, 2 martie, după-amiaza.

A plecat împăcată, spunând că ne iubește pe toți.
Rar mi-a fost dat să cunosc un om mai puternic, cu o credință atât de mare. A fost mereu un exemplu limpede pentru noi, toți cei ce am iubit-o, exemplu viu pe care l-am avut în faţa ochilor.
Energia și umorul ei nu au reușit mereu să-i ascundă disperările omenești. Însă dragostea ei pentru Hristos s-a transmis subtil în familie și prieteni, într-o continuă osmoză.
Dumnezeu să-l întărească pe Viorel, tatăl care a rămas cu cei cinci copii (Maria, Antonie, Nectarie, Macrina şi Iustina). În fiecare dintre ei este și o părticică din această femeie ieșită din comun.
Am stat cu toții lângă o mamă cu atributele sfințeniei, care a semănat numai Frumosul în jurul ei și a dăruit Binele. Domnul a hotărât însă că misiunea ei s-a terminat aici, pe Pământ. O să ne lipsești mult, Miorița noastră dragă… chiar dacă știm că ești în Lumina Celui Care a pătimit și a biruit moartea.
Vă rugăm să o pomeniți în rugăciunile voastre.

Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitei roabei Tale Mioara, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci Viaţă fără de sfârşit!


8 ianuarie 2015

Dragii mei, m-am internat la Spitalul „Marius Nasta”. Am început un tratament agresiv cu multe antibiotice pentru complicaţiile apărute la plămân, pentru ca pe 13 ianuarie să se introducă un tub în plămânul stâng pentru a scoate apa.
Ianuarie 2015 este un început de an greu pentru mine şi familia mea, dar ştiind că vă am alături de mine aşa cum aţi fost de atâta timp, sperăm, cu mila lui Dumnezeu, că vom putea trece şi peste această perioadă.


2 ianuarie 2015

Dragii mei, la mulţi ani! Anul 2015 să vă aducă sănătate, bucurie, linişte, pace şi multă speranţă, aşa cum ne-aţi dăruit nouă şi aţi făcut posibilă minunea şi in noul an 2015.
Din punct de vedere medical urmez tratamentul din America, cel de 4700 de dolari pe lună, şi, după 3 luni de luat aceste pastile, markerii tumorali au scăzut de la 1100 la 900, ceea ce reprezintă un pas extrem de important pentru mine. Din păcate, apa a crescut din nou atât în plămânul drept, cât şi în cel stâng, iar începând cu 7 ianuarie 2015 o să mă internez la Spitalul Militar sau la „Marius Nasta” unde o să mi se scoată apa şi o să încep alt tratament pentru complicaţiile pulmonare.


25 septembrie 2014

Dragii mei, vă îmbrăţişez cu drag şi îmi cer profund iertare că nu am putut comunica cu dumneavoastră atâta timp, dar neputința fizică și o lipsă acută de aer m-au împiedicat să o fac. Acum mă simt mult mai bine şi aş vrea să vă mulţumesc din nou pentru răbdarea pe care cu atâta dăruire mi-aţi acordat-o. Acum o lună şi jumătate m-am internat la Spitalul Militar, unde mi s-a scos o cantitate foarte mare de lichid din plămâni. După ce au luat biopsie din plămânul drept, doctorii l-au anunțat pe soțul meu că șansele de supravieţuire sunt inexistente. Disperarea mă cuprinsese cu totul. Şi atunci când inima mea practic se stinsese, acoperită fiind de o mare de tristeţe, atunci aţi intervenit dumneavoastră și ați realizat ceea ce mie mi se părea absolut imposibil: aceea de a-mi mai da o speranță şi de a mai putea să mă bucur de cei 5 copilași ai mei.

Acum 3 saptamâni am plecat în SUA, în Houston, pentru acel tratament revoluţionar, în speranța că metastazele de la plămâni şi ficat vor intra în remisie sau măcar vor stopa. După un drum lung şi obositor cu avionul 14 ore, timp în care, spre marea mea uimire am rezistat oboselii excesive şi lipsei de aer, aterizam în sfârșit pe aeroportul George Bush din Houston. La fel, spre marea noastră bucurie, la aeroport avea să ne aştepte părintele Mirel, cel care după vreo 15 ani de trudă a reușit împreună cu românii din Houston să facă un împrumut la bancă şi să construiască o minunată biserică ortodoxă. După ce ne-a dus la clinica Burzynski, la 15 minute de această clinică am reușit sa găsim un motel unde ne-am cazat timp de 2 saptamâni jumătate.

După 3 zile de așteptare am reușit să ne întâlnim cu celebrul profesor doctor Burzynski, o adevărată legendă americană, cel care avea să omoare cancerul la atâtea sute, chiar mii de oameni. Între timp mi s-au făcut diverse analize de sânge, programându-mă urgent pentru un tomograf cu rezonanţă nucleară şi pentru un R.M.N la creier. În tot acest timp mi s-au dat celebrele pastile P.B. (antineoplastoni), tratament care ar putea opri evoluția metastazelor şi care costă 4.700 dolari pe lună.

Adevăratul şoc pentru mine nu a fost însă reacția corpului meu la acest tratament, ci căldura foarte mare din Houston şi umiditatea din aer care mă împiedica foarte des să respir cu adevărat. Noroc că acolo majoritatea oamenilor trăiesc în şi prin aerul condiționat, aer cu care nu puteai trăi decât dat la maxim. O alta problemă majoră pentru mine e că în prima săptămână n-am reușit să mănânc mai nimic deoarece acolo totul era foarte gras şi mai ales foarte picant. În schimb, soțul meu trăia un adevărat extaz, înnebunit fiind după cantităţi imense de chili. Mă uitam la el la masă cum îi curgeau lacrimile de la atâtea aripioare picante, iar mie evident îmi curgeau lacrimile de la atâta lipsă de mâncare. Totul mi se părea ca având un gust imposibil şi nu reușeam să-i înțeleg pe acei oameni cum de mai trăiesc mâncând atât de gras, de usturat şi mai ales de piperat. Abia după vreo 2 saptamâni i-am înțeles pe americani sau mai bine zis pe mexicani. Era modul lor de a fi şi mai ales de a trăi.

După ce într-o vineri dimineață am făcut şi renumitul tomograf şi R.M.N-ul la creier, luni dimineața avea să mi se dea rezultatul şi să mi se confirme dacă metastazele s-au dus şi la oase sau la creier. Au fost cele mai grele 3 nopți din ultima mea perioadă. Luni dimineaţa, domnul profesor împreună cu echipa sa mi-au dat veştile mult aşteptate. În primul rând că aveam markerii tumorali 1000 şi că erau complet nedumeriţi dacă până la urmă aveam hormoni pozitivi sau negativi. Apoi m-au anunțat că la oase cancerul nu s-a dus, că la ficat s-au mai micșorat metastazele, că la plămâni apa s-a mai refăcut, dar nu mult şi că la creier au descoperit, în schimb, o leziune de 7 mm, dar cu ajutorul acestui tratament speră să poată ţine creierul sub control.

Am fost puțin devastată la auzul acestor veşti, dar am mulțumit lui Dumnezeu c-aş fi putut fi mult mai rău. Pe de altă parte m-au anunțat că neapărat peste 1 lună trebuie să mă reîntorc la clinică, deoarece rezultatele genetice de la ţesutul de sân vor sosi peste 3 săptămâni şi atunci vor finaliza cu adevărat tratamentul. Tot atunci vor începe şi un tratament foarte puternic cu citostatice. Acum 4 zile m-am întors din Houston, m-am întors pentru prima dată cu speranță şi cu o profundă recunoștință în ceea ce vă privește. Sper să mă pot reîntoarce peste o lună şi sper ca de acum înainte să vă pot ţine la curent cu tot ceea ce mi se întâmplă. Vă iubesc enorm şi vă îmbrăţişez cu toată puterea de care mai sunt în stare.

Cu dragoste,
a dumneavoastră supravieţuitoare, Mioara Grigore


4 septembrie 2014

A trecut o lună de zile în care s-au desfăşurat toate procedurile de evaluare şi acceptare la tratament, de obţinere a vizei, dar şi în care birocraţia a întârziat deschiderea drumului către Clinica Burzynski din Houston. Joi, 4 septembrie 2014, Mioara a plecat către Houston, urmând ca în zilele următoare să facă analizele necesare stabilirii tratamentului.

Să o purtăm în rugăciunea noastră şi, astfel, să luăm cât de puţin din neliniştea ei, ca Dumnezeu să o călăuzească şi s-o ocrotească, ajutând-o să se întoarcă cu bine la cei cinci copii care o aşteaptă spre însănătoşire.

Mulţumim pentru tot ajutorul dat de fiecare în felul său!


31 iulie 2014

Am pornit împreună la drum, însoţind-o pe Mioara, având toată nădejdea la Dumnezeu. Prin lucrarea Lui tainică, multe inimi s-au deschis şi au ieşit în ajutor. Astfel, s-au strâns banii necesari drumului şi începerii tratamentului la Clinica Burzynski din Houston. Dosarul medical a ajuns deja la clinică pentru evaluarea finală, iar zilele acestea vom primi răspunsul.

Cum am putea să vă mulţumim pentru dragostea voastră? Îl rugăm pe Dumnezeu să vă răsplătească, ocrotindu-vă cu harul Său.